Începând din toamna acestui an, Cristi Chivu (30 de ani) nu va mai fi singurul fotbalist român din lotul de seniori al lui Inter Milano. Fostului căpitan al tricolorilor i se va alătura atacantul Denis Alibec, care a dat satisfacţie în ultimele două stagiuni la echipa ”Primavera” a clubului italian.
Atacantul de 20 de ani a semnat, astăzi, un contract pe 5 ani cu prima formaţie a lui Inter Milano, urmând să încaseze un salariu stagional de 350.000 de euro. Datorită evoluţiilor constant bune ale lui Alibec la tineretul nerazzurrilor, fotbalistul român a fost convocat şi în sezonul trecut la prima echipă, pentru care a bifat două meciuri în Serie A.

 
 

Urmărește-ne pe Google News