ComenteazăLa doar 29 de ani, Deontay Wilder, cu 35 de victorii fără înfrângere, dintre care 34 obţinute prin KO, poate fi chiar un pretendent la depăşirea recordului de invincibilitate deţinut de Rocky Marciano, de 49 de victorii, recent egalat de Floyd Mayweather Jr. Sigur, dacă va înfrunta doar oponenţi precum francezul Duhaupas, are şanse să atingă şi suta de victorii. Cu toate acestea, deşi practic necunoscut în „lumea bună” a boxului, Duhaupas a arătat ceea ce demonstrase şi în alte lupte: că are o bărbie formidabilă şi poate „duce” multe lovituri, arbitrul oprind lupta în repriza a 11-a, dar fără ca francezul să fi ajuns propriu-zis la podea. Wilder îşi preăgăteşte astfel, încă de pe acum, mult aşteptata, sperata, confruntare cu Klitschko, ce poate avea loc în 2016, conform declaraţiilor americanului.
Tocmai de aceea şi-a şi ales un adversar cu o înălţime apropiată de a ucraineanului, 1,95, faţă de cei 1,98 m ai lui Klitschko, Wilder având 2,01. Dar ce nu putea avea Duhaupas – altfel era el un mare campion – erau măiestria defensivei şi forţa nimicitoare a loviturilor celui supranumit ”Dr. Steelhammer”. Dar a fost un exerciţiu bun pentru american, cam de genul celui făcut de Tyson Fury cu Cristian Ciocan în aşteptarea luptei cu acelaşi Klitschko, luptă ce trebuia să aibă loc în octombrie, dar care, din cauza unei accidentări a campionului, s-a amânat, cel mai probabil, pentru începutul lunii decembrie.
Însă următorul adversar al lui Wilder va fi de alt calibru, rusul Alexander Povetkin, challenegerul impus de WBC, care de ani buni „adulmecă” obţinerea unei centuri adevărate, dincolo de cele de „categoria a doua”, gen WBC Silver şi WBA World, ce sunt „adjunctele” titlurilor mari, adică WBC World, respectiv WBA Super World. Da, ştiu, e o amestecătură ameţitoare de titluri, de centuri, făcută din interese pur financiare de către organizaţiile conducătoare ale boxului profesionist, fără nicio justificare sportivă. Asta este situaţia, mergem mai departe.
Tot ce contează e să avem măcar nişte înfruntări interesante, dacă nu memorabile, între pugiliştii unei categorii ce a pierdut mult „teren” de un deceniu încoace în faţa rivalităţilor tensionate, „spumoase”, de la categoriile mai mici de greutate. Dar Wilder – pe a cărui stea am pariat de dinainte de a deveni campion – poate fi unul dintre acei boxeri care să readucă suspansul şi spectacolul într-un sport ce s-a ”închinat” prea multă vreme doar la „regi ai defensivei”.