Partida, care a avut loc pe stadionul “Republicii”, la 29 iunie 1949, a fost urmărită de 15.000 de spectatori entuziaşti. “Meciurile cu Steaua, CSCA pe atunci, au fost adevărate derby-uri încă de la început. O dată cu înfiinţarea celor două grupări departamentale, s-a creat o rivalitate sportivă foarte mare. Aşa că partida din 1949 a avut toate coordonatele unui joc spectaculos. CSCA a condus, la un moment dat, cu 3-1, dar noi am revenit şi am reuşit să egalăm prin două goluri ale lui Farkaş”, şi-a reamintit fostul selecţioner Angelo Niculescu (87 de ani), pe atunci jucător la Dinamo.

Conducătorii se tachinau la telefon

Ca şi acum, şefii celor două cluburi se şicanau înaintea confruntărilor directe din campionat. “Aceste întâlniri cu Steaua erau prefaţate de discuţiile dintre conducători. Se tachinau la telefon, apoi veneau să le transmită indicaţiile antrenorilor şi jucătorilor. Evident, aveam ca unic obiectiv victoria! ţin minte că, la început, era un colonel de carieră, şef la clubul Dinamo, care ne ţinea discursuri ca la carte, ceva în genul: «Când mingea se află la fundaşii noştri, o pasează la mijlocaşi, aceştia o trimit la atacanţi care i-o dau lui Titus Ozon şi, gata, marcăm gol». Odată, ne-am deplasat două zile pentru un joc amical în Bulgaria, dar colonelul n-a plecat din club până când toată echipa n-a luat cu ea costumele militare şi cizmele. Era «croit» pentru haina cazonă”, a spus, amuzat, tehnicianul, care a calificat România la Cupa Mondială, din Mexic, din 1970.

Ilie Savu l-a adus pe Angelo la CCA

“În 1958, Ilie Savu (foto jos ), antrenor principal la Steaua, mi-a propus să vin să-l ajut. Am acceptat oferta, Savu fiind un bun prieten de-al meu. Am stat doar o jumătate de sezon la gruparea militară, pentru că am terminat campionatul pe locul doi şi s-a considerat că poziţia ocupată este nesatisfăcătoare. Aşa că la echipă a fost adus Gică Popescu aflat, la acea dată, în rivalitate cu Ilie Savu”, a precizat Angelo Niculescu.

Primă cât un salariu

Orice victorie împotriva CCA, precursoarea Stelei, se lăsa cu masă la restaurant şi cu prime consistente de joc. “După o astfel de victorie, se făceau mese comune, mai întâi la Snagov, apoi, după înfiinţarea restauranului Ministerului de Interne, în această locaţie. De obicei, eram chemaţi împreună cu soţiile. Luam şi câte o primă de joc ce era echivalentă cu un salariu lunar”, ne-a destăinuit Angelo Niculescu.

Locotenent major Niculescu!

Pentru că atât Dinamo, cât şi CCA erau cluburi departamentale, toţii jucătorii legitimaţi la aceste grupări aveau şi grade militare. Astfel, Angelo Niculescu, transferat în 1948 la gruparea “roşalbă”, a primit la încadrarea în clubul bucureştean gradul de locotenent major, înfiinţat în România după modelul “Armatei Roşii”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News