Întrebat la o conferință de presă dacă cea mai importantă competiție sportivă a lumii ar putea fi anulată, Toshiro Muto a spus că va monitoriza numărul de noi infecții și va decide, alături de alți organizatori, dacă este necesară o astfel de măsură.
„Vom continua discuțiile dacă va exista o creștere a cazurilor. Am convenit că, pe baza situației epidemiologice, vom convoca din nou discuții. În acest moment, cazurile de coronavirus pot crește sau scădea, așa că ne vom gândi la ce ar trebui să facem atunci când vom fi puși în fața situației”, a spus Muto.
Un purtător de cuvânt al Tokyo 2020 a declarat, după conferință, că organizatorii „se concentrează 100% pe desfășurarea cu succes a Jocurilor Olimpice”.
Olimpiada a fost deja amânată anul trecut, din cauza pandemiei. Iar luna trecută, organizatorii au stabilit că se va desfășura fără spectatori pentru a limita riscurile, în condițiile în care în Tokyo a crescut numărul de infectări cu SARS-COV-2.
Au fost înregistrate 67 de cazuri de infecții cu COVID în Japonia printre cei acreditați pentru Jocuri Olimpice, de la 1 iulie, când au început să sosească mulți sportivi și oficiali, au a anunțat marți organizatorii.
Japonia, al cărei program de vaccinare a rămas în urma statelor dezvoltate, a înregistrat peste 840.000 de cazuri și 15.055 de decese, de la începutul pandemiei, iar Tokyo se confruntă cu o nouă creștere – 1.387 de cazuri noi au fost înregistrate marți.
Organizatorii, printre care președintele Comitetului Olimpic Internațional (IOC), Thomas Bach, care a declarat că anularea evenimentului nu a fost niciodată o opțiune, au promis să mențină Jocurile „în siguranță”.
Dar experții văd lacune într-o „bulă” olimpică care impune testarea frecventă și care a fost concepută pentru a limita mișcările participanților.
Într-un sondaj din ziarul Asahi, 68% dintre respondenți și-au exprimat îndoiala cu privire la capacitatea organizatorilor de a controla infecțiile cu coronavirus, iar 55% sunt împotriva desfășurării Jocurilor Olimpice.