Programarea meciului a fost incertă din cauza tragicului eveniment de duminică, în urma căruia portarul echipei ialomiţene, Andreea Nica, şi-a pierdut viaţa, dar, până la urmă, Federaţia Română de Handbal a luat decizia ca întâlnirea să se joace la finalul săptămânii.
Clubul CSM Ploieşti este alături de familia îndoliată şi de gruparea CSM Unirea Slobozia în dificila încercare prin care trece în aceste zile.
Andreea Nica, plecată dintre noi mult prea devreme, la doar 27 de ani, a evoluat timp de două sezoane şi pentru CSM Ploieşti, în perioada 2006-2008, pe când echipa activa în eşalonul secund.
În sezonul 2007-2008 a devenit vicecampioană naţională la junioare 1 cu CSM Ploieşti, contribuind, totodată, la prima promovare a echipei în Liga Naţională, din generaţia de atunci, condusă de Mircea Anton, făcând parte şi Alina Moroianu sau Oana Bidaşcu, sportive aflate în activitate.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al handbalistei Andreea Nica, decedată în accidentul de la Aerodromul Clinceni, va fi depus, marţi, la Sala Sporturilor din municipiul Slobozia, sportiva urmând să fie înmormântată joi.
Potrivit unui comunicat transmis, luni seară, de CSM Unirea Slobozia, clubul la care Andreea Nica a activat, sicriul cu trupul neînsufleţit al sportivei va fi depus marţi, după ora 15.00, în sala în care echipa joacă meciurile din Liga Naţională.
”Mâine, după ora 15.00, corpul neînsufleţit al Andreei Violeta Nica va fi depus la Sala Sporturilor din cadrul Complexului Sportiv Municipal Slobozia, iar joi, la ora 12.00, se va oficia slujba de înmormântare la Biserica Sf. Gheorghe (zona ANL). Toţi cei care au cunoscut-o, îndrăgit-o şi apreciat-o pe Andreea îi pot aduce un ultim omagiu”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, Federaţia Română de Handbal a transmis un mesaj de condoleanţe familiei şi clubului Unirea Slobozia.