Participanții au trebuit să răspundă corect la cât mai multe din cele 30 de întrebări puse de jurnaliști, iar răspunsurile oferite de Sandro Schurig s-au dovedit valabile în cazul a 22 de întrebări, ajutându-l să se impună în fața celorlalți 48.029 de concurenți.

Una dintre întrebările care a făcut diferența în favoarea lui a fost următoarea: “Cât de departe va ajunge Germania?”. Iar Sandro Schurig a răspuns că va fi eliminată încă din faza grupelor, chiar dacă reprezentativa țării sale era campioană mondială în exercițiu și mulți specialiști îi acordau șanse considerabile să-și apere titlul.

A presimțit dezastrul înainte de startul competiției

“Încă din perioada pregătirilor anterioare Cupei Mondiale am avut sentimentul că e ceva putred în interiorul echipei. Pot spune că eliminarea prematură a Germaniei mi-a adus milionul”, a declarat câștigătorul concursului.

Jurnaliștii de la Bild au vrut să știe ce va face Sandro Schurig cu milionul câștigat. “O parte din bani o voi opri pentru copii, cea mai mare parte o voi investi, iar 150.000 de euro vreau să-i cheltuiesc în scop caritabil”, a declarat bancherul fericit.

Printre întrebările la care a trebuit să răspundă Sandro Schurig în timpul concursului au fost și următoarele: “Cine va fi campioană mondială?” (Sandro a răspuns corect: Franța), “Câte goluri va înscrie Germania pe durata competiției?” (Sandro a răspuns corect: între 0 și 5), “Ce țară va da golgheterul turneului final?” (Sandro a răspuns greșit: Franța; răspunsul corect era: Anglia).

Poate te interesează și CFR Cluj – Malmö FF, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor (astăzi, ora 19.00, DigiSport)

FOTO: Peter Müller / bild.de

 
 

Urmărește-ne pe Google News