Deși se declară a fi o naționalistă, Simona dă cu flit României, preferând să ia startul la un turneu WTA, cel de la Stuttgart, care începe pe 20 aprilie și se termină pe 26 aprilie.
De ce a ales Halep zgura șvabilor? Din considerente de sponsor. Competiția este dirijată de Porsche, iar fata din Constanța are contract de reprezentare cu această marcă auto. ”Am anumite obligații”, a admis Halep sâmbătă, la revenirea în țară de la turneul de la Miami, unde a atins faza semifinalelor. Halep a semnat la finalul anului trecut contract de imagine cu Porsche.
În timp ce Ilie Năstase a pus-o pe zid pentru această alegere, George Cosac, președintele FR Tenis, susține că nu există în regulament obligativitatea prezentării la acțiunile echipei de Fed Cup, așa cum, la fotbal, jucătorii sunt obligați să răspundă convocărilor la echipa națională, în caz contrar urmând să fie suspendați de la cluburile care îi plătesc.
La fotbal există o singură excepție: jucătorii nu pățesc nimic doar dacă anunță în scris că renunță la lot. Și dacă sunt accidentați, fotbaliștii trebuie să vină la reunirea lotului, tocmai pentru ca medicul naționalei să constate accidentarea, și nu altcineva. La tenis, lucrurile stau diferit, din punct de vedere al cluburilor. Sportivii sunt legitimați la diverse cluburi, apără culorile diverselor organizații, dar nu există strictețea de la fotbal.
Toți ”greii” au dat cu flit țării lor
La tenis, regulile sunt mai blânde, în condițiile în care jucătorii nu aparțin de cluburi. Mai toți marii jucători, în frunte cu Roger Federer, Rafael Nadal sau Novak Djokovici, dar și campioane precum Serena Williams și Maria Șarapova, au refuzat, în diferite momente ale sezonului, să apere culorile țărilor lor. Federer nu avea în palmares Salatiera de Argint, până la finalul anului trecut, când a luat-o după o finală cu Franța. De altfel, pe 18 și 19 aprilie, Canada nu va miza pe vedeta ei, Eugenie Bouchard, contra României.
Dincolo de patriotism, discuția în jurul Simonei Halep se deschide și în alt plan: ce a făcut România pentru Simona Halep, pentru ca aceasta să nu poată întoarce spatele țării în orice moment? ”Minunea Halep” este rodul exclusiv al unei investiții private, a părinților acesteia, Stania și Stere. De altfel, Stere Halep și-a vândut fabrica de panificație din Constanța și și-a periclitat celelalte investiții în industria agro-alimtentară (ar fi garaj la bancă inclusiv cu o fabrica de lactate), pentru a-și vedea fiica pe culmile gloriei.
Un incident neplăcut a avut loc atunci când Simona Halep a plecat la Turneul Campioanelor (întrecere dedicată jucătoarelor din Top 20 care au câștigat cel puțin un turneu WTA în sezonul respectiv), în toamna anului 2013. Simona a mers, înaintea plecării spre Sofia, acolo unde s-a ținut competiția, în sala de la Complexul Național de Tenis, singura acoperită în care se pot antrena jucătorii.
În sală, Halep a avut parte de o suprafață de joc infectă, plină cu zgura adusă de afară, pe pantofii de sport, de către alte persoane. Practic, nu și-a putut face corespunzător antrenamentele, în condițiile în care în capitala Bulgariei s-a jucat pe o suprafață rapidă, nu una lentă, cum este socotită zgura. A fost momentul în care Adrian Marcu s-a rățoit la îngrijitori: ”Noi plătim să ne antrenăm aici, iar voi nu sunteți în stare să curățați sala așa cum trebuie?”. Marcu era antrenorul de la vremea respectivă al Simonei Halep.
Și Marius Copil, component al echipei de Cupa Davis a României, a reclamat faptul că, atunci când toți jucătorii români se află în Bcuurești, sunt nevoiți să se antreneze cu schimbul în singura sală disponibilă. AICI, reacția vehementă a arădeanului împotriva federației de specialitate, dar nu numai.
”Da, se putea face mult mai mult! Și nu mă refer doar la mine, ci la noi, în general. Mă refer strict la nivel de federație. Noi avem un singur teren de hard în sală. Nu ne comparăm cu francezii sau cu nemții, dar nici așa cum suntem nu putem continua. Suntem 11-12 oameni care ne pregătim pe acest teren, mă refer la fete și la noi, băieții. Cum pot intra cu toții în sală, într-o singură zi, dacă se adună în același timp în România? Ne-ar trebui 5 terenuri în sală, 7 de zgură, o sală decentă. Nu am așteptări mari, ci vreau un nivel minim”, a acuzat, printre altele, Copil.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!