Latifundiarul a sărbătorit trecerea în 2015 la Penitenciarul Poarta Albă, unde se află din mai 2013, executând pedeapsa de 3 ani şi şase luni în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Miron Cozma, un apropiat al familiei Becali, ne-a mărturisit că la un astfel de eveniment conducerea închisorii dă stingerea ceva mai târziu, undeva spre ora 1.00, iar deţinuţii se pot bucura de bucatele primite de acasă şi de programul TV.

Becali nu şi-a ieşit din ritm şi a citit psalmul şi în ultima zi a anului, s-a rugat şi i-a lăsat pe colegii de celulă să-l colinde. Nu a mai aruncat cu sutele de euro, ca în Pipera, micşorând suma la 100 de lei. În loc de şampanie, deţinuţii au băut Cola şi cafea, iar tortul l-au înlocuit cu o plăcintă de mere.

Becali nu a uitat să-şi pună dorinţa de la trecerea dintre ani. Visul lui e să iasă cât mai repede din penitenciar şi să se ocupe de Steaua şi de familia sa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News