”Rădoi are perfectă dreptate. Dar acum nu se va mai întâmpla așa. Este o sumă fixă pe care jucătorii o au la dispoziție pentru prime. Acestă sumă va fi repartizată în funcție de minutele jucate.

UEFA ne va comunica ce sumă vom primi. Pe lângă acești bani, vom primi și două milioane de euro din partea celor șase sponsori”, a spus Burleanu, marți seară, la Dolce Sport.

Scandalul primelor l-a demis pe Victor Pițurcă, în 1999, de la cârma națională. Gică Hagi și Gică Popescu, cărora li s-a alăturat Dan Petrescu, au vrut prime egale cu ale celorlalți, deși ”Regele” a revenit la națională pe finalul campaniei, însă a bătut Ungaria de unul singur și a avut un aport important la calificare. Având de ales între Hagi și Pițurcă, Mircea Sandu a decis să-i facă vânt selecționerului, iar la EURO 2000, naționala a fost condusă de către blajinul Emeric Ienei.

Criteriul îl dezavantajează, deaceastă dată, pe Constantin Budescu, de la Astra Giurgiu, care a prins doar ultima parte a campaniei de calificare, însă, cu ”dubla” lui, a fost decisiv la 3-0 cu Insulele Feroe, meciul care ne-a trimis la EURO 2016.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro

Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Țara care oferă mii de locuri de muncă cu salarii de până la 6.500 de euro. Unde pot să aplice românii interesați
FANATIK.RO

„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO

Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro

Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI