„Dicanio” a fost „tăvălit” și de un fost coleg, Florin Lovin. Acesta este acum impresarul lui Constantin Budescu, jucător care a fost schimbat la pauză în trei din ultimele cinci jocuri ale echipei. FCSB și-a asumat eșecul de la Iași, care a îndepărtat FCSB de titlu.
„L-am avut pe Zenga, un tactician desăvârşit. L-am avut pe Protasov, un iubitor al fotbalului spectacol. Apoi, Olăroiu, la fel. Ca antrenor, când te apuci de antrenorat, trebuie să ai o viziune, un stil de joc.
Trebuie să fim conştienţi că, în momentul de faţă, la Steaua, ca antrenor, nu ai cum să îţi impui un stil. Dica are circumstanţe atenuante, dar, în acelaşi timp, ca personalitate, este o dezamăgire”, a declarat Lovin pentru Telekom Sport.
Dică a fost atacat chiar de ziua lui de un fost coleg. „E incredibil să nu-ți urmărești interesul”
„E incredibil ce se întâmplă. Nu înţeleg atitudinea antrenorului sau a patronului. Nu ştim exact cine face aceste schimbări. Ca patron sau ca antrenor, e incredibil că nu-ţi urmăreşti interesul. Nu ai cum să scoţi un jucător ca Budescu şi să strici o relaţie cu el.
Nu poți schimba cel mai bun om după 45 de minute. Nu este benefică nimănui o astfel de atitudine. Budescu a spus public mereu ce a avut pe suflet. I-a spus și patronului că mai bine stă pe bancă și intră 15 minute pe final decât să fie scos după pauză. Ăștia sunt niște jucători care poate nu se antrenează cum trebuie, dar când joacă pot decide meciuri mereu.
Nu e posibil ca Gnohere să nu joace deloc. Trebuie să fiu onest, chiar dacă îl impresariez pe Alibec, Gnohere e în formă, el ar trebui să fie titular. Nu-mi aduc aminte un meci din ultima vreme în care un atacant al Stelei să joace 90 de minute. Pare o degringoladă totală, iar vinovații se știu”, a spus Lovin, la TV Telekom Sport.
„Eu sunt într-o situație ingrată. Sunt prieten cu Dică, dar scot în evidență niște lucruri pe care le văd ca om de fotbal”, a mai declarat Florin Lovin, impresarul lui Budescu
„Nu e un secret că Gigi se bagă la echipă, s-a băgat mereu peste toți antrenorii, dar Budescu e ofticat. E ofticat pentru că nu joacă suficient”, a încheiat Florin Lovin.