Diego Armando Maradona s-a născut în data de 30 octombrie 1960, dintr-o familie modestă din Lanus, şi a crescut în Villa Fiorito, la sud de Buenos Aires. A fost primul fiu al familiei, după trei fiice, şi mai are doi fraţi mai mici, Hugo şi Eduardo. Maradona a fost descoperit de un scouter la 10 ani, când juca la echipa Estrella Roja, iar ulterior a ajuns la formaţia Los Cebollitas (1970-1974) şi la Argentinos Juniors (1975).

Maradona a făcut parte din naţionala Argentinei în perioada 1977-1994 (91 de meciuri, 34 de goluri) şi a participat cu aceasta la patru turnee finale ale Cupei Mondiale (1982, 1986, 1990, 1994).

La ultimele două ediții, Maradona a avut de suferit din cauza naționalei României: 1-1 la Coppa del Mondo 90 și 3-2 la World Cup 94.

A câștigat Cupa Mondială în 1986

În palmaresul său se află trofeul Cupei Mondiale din 1986 şi trofeul Artemio Franchi (1993), dar şi trofeul Campionatului Mondial de tineret (1979).

În plus, naţionala Argentinei cu Maradona în componenţă a fost finalistă la CM 1990. La Cupa Mondială din 1994, a fost trimis acasă după doar două meciuri, fiind depistat pozitiv cu efedrină. A fost suspendat chiar înaintea meciul cu România, din optimi, câștigat de tricolori cu 3-2 grație golurilor marcate de Ilie Dumitrescu (11, 18) și Gheorghe Hagi (58).

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

În autobiografia sa, argentinianul a susţinut că rezultatul pozitiv al testului a fost cauzat de o băutură energizantă pe care i-o dăduse antrenorul său personal şi care conţine efedrină în varianta din SUA, spre deosebire de cea din Argentina. Maradona a mai susţinut că avea o înţelegere cu FIFA, conform căreia îi era permis să folosească substanţa respectivă pentru slăbire înainte de competiţie, variantă negată de forul mondial.

A marcat cu ”mâna lui Dumnezeu” împotriva Angliei

Maradona rămâne emblematic şi pentru unul din cele mai frumoase goluri din toate timpurile. La Cupa Mondială din 1986, în faţa Angliei, ”Butoiașul atomic” a traversat aproape tot terenul şi a trecut de şase jucători englezi.

În acelaşi meci, a marcat un gol cu mâna atribuit „mâinii lui Dumnezeu”, expresie ce a făcut înconjurul lumii şi i-a atras admiraţia compatrioţilor săi, gata întotdeauna să salute o vorbă de duh şi golul victoriei împotriva englezilor. Argentinienii au obiceiul să îl numească pe Maradona „Dios” (Dumnezeu), cuvânt ce se apropie de altul, „Diez” (zece), numărul purtat de vedetă când era fotbalist.

Hoții din România au brevetat ”Metoda Maradona”

”Mâna lui Dumnezeu” i-a inspirat și pe hoții din România, care au brevetat ”metoda Maradona”. Numele acestei escrocherii vine de la celebrul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona. În 1986, Argentina a câştigat Campionatul Mondial de Fotbal după ce căpitanul echipei, Maradona, a marcat un gol împingând mingea în plasă cu mâna. Arbitrii au validat golul, deşi în imaginile de la televizor s-a văzut clar că balonul fusese împins cu mâna. După meci, toată întâmplarea a fost definită drept „iuţeală de mână şi nebăgarea de seamă”. Tocmai din acest motiv tehnica hoţilor a fost denumită „metoda Maradona”.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Aceştia folosesc legitimaţii şi insigne false de poliţişti sau de la Garda Financiară şi le cer diferitelor persoane, sub pretextul unui control de rutină pentru depistarea banilor falşi, să le arate documentele de identitate şi valuta la control. În tot acest timp, operând cu o iuţeală insesizabilă pentru neiniţiaţi, fură o parte din bani sau alte bunuri de valoare din portofel (carduri electronice, bijuterii etc). Pentru a distrage atenţia victimei, infractorii regizează cu ajutorul unor complici o diversiune (de  pildă, o ceartă violentă în apropiere). Atunci când omul realizează ce s-a întâmplat, infractorii sunt deja departe.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Andreea Bănică s-a împăcat cu Dumnezeu după ce a devenit mamă. „Am fost furioasă când mi-am pierdut părinții”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI