Diego Maradona nu l-a uitat nici pe Iosif Rotariu, cel care a fost desemnat să-l țină om la om pe tot terenul, dar l-a amintit doar ca „numărul 5” care „mi-a rupt glezna stângă”.

Acum 30 de ani, împotriva României, a trebuit să obţinem calificarea în faza următoare. Aveau jucători foarte buni, ca Hagi, Lăcătuş, Popescu. Eu aveam un cartonaş galben, iar dacă mai luam unul, aş fi fost suspendat pentru următoarea partidă.

Maradona, pe Facebook:

„A fost un meci de mare luptă, foarte fizic şi cu puţin fotbal. La sfârşitul primei reprize, numărul 5 din echipa României mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În repriza a doua am jucat cu infiltraţii şi nu am putut face mare lucru. Nu aş fi ieşit însă nici în ruptul capului”, a adăugat cel supranumit „Butoiașul atomic”.

Diego Maradona a rememorat și faza din care Argentina a deschis scorul.

„Îmi amintesc că înaintea meciului, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să dea gol, iar eu i-am răspuns ca la cornere să atace prima bară, fiindcă acolo voi executa. Şi, slavă Domnului, Moncho a fost acolo unde i-am spus. Din păcate însă, n-am putut să ţinem de rezultat şi ne-au egalat imediat. Am terminat meciul morţi de oboseală şi foarte supăraţi, fiindcă urma să jucăm cu Brazilia, nimic mai puţin”, a scris Maradona.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

După România – Argentina 1-1, ambele echipe s-au calificat în faza următoare a competiției. România a fost eliminată în „optimi” de Irlanda după loviturile de pedeapsă, 0-0 în timpul regulamentar și prelungiri, iar Argentina a ajuns până în finala CM 1990, pierdută, scor 0-1, în fața Germaniei.

Diego Maradona a mai jucat împotriva reprezentativei României într-un amical disputat, la 12 mai 1982, la Rosario, câștigat de Argentina, scor 1-0, grație golului marcat de Roberto Osvaldo Diaz, în minutul 56.

FOTO: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI