Dintre fotbaliștii români, Iosif Rotariu îl cunoaște cel mai bine pe Diego Maradona. Asta pentru că, la turneul final al Cupei Mondiale din 1990, cei doi au fost adversari direcți în meciul din grupe România – Argentina 1-1.
”Îl consider pe Maradona cel mai bun fotbalist din istorie. Iar ca adversar, bineînțeles că a fost cel mai greu. Era un fotbalist complet. Se distingea printr-o tehnică fără cusur și inteligență în joc”, a mărturisit, pentru Libertatea, Iosif Rotariu. Fostul internațional român a continuat: ”La meciul din 1990 cele mai grele minute au fost primele 15. M-a făcut prin minutul 2, dar noroc că a ratat, trimițând balonul în plasa lateral. Evident, colegii au sărit pe mine. Așa, mi-am intrat în joc și nu l-am mai lăsat să pună piciorul pe minge”.
Culmea, Rotariu nu l-a ținut om la om pe tot terenul pe valorosul său adversar, ci îl lua în primire pe Maradona doar în momentul în care mingea era în posesia Argentinei.
”Când atacam noi, îl lăsam pe Maradona și mă demarcam să primesc mingea. Imediat ce o pierdeam, veneam lângă Maradona. Când o minge îi era adresată, intram din prima, pentru că știam că e pericol public cu balonul la picior. Mi-a ieșit, Maradona n-a făcut un meci mare. Bine, golul lor s-a dat din pasa lui, dar eu n-am avut nici o vină. A centrat din corner!”, și-a amintit Rotariu.
Fotbalistul care a jucat de 25 pentru naționala României a vrut să facă, după acel meci, schimb de tricouri cu Maradona, dar a fost refuzat brutal.
”Imediat ce arbitrul a fluierat, bucuros de rezultat, mi-am scos tricoul și I l-am dat lui Maradona, cerându-l la schimb pe al lui. Mi-a luat tricoul și l-a aruncat în iarbă. Era supărat, nu mi-am ales bine momentul. Până la urmă, tricoul lui Maradona a ajuns la Gică Hagi”, a conchis Roti.
După acel joc, cele două echipe s-au calificat braț la braț în ”optimile” Cupei Mondiale. România s-a oprit în această fază a competiției, în timp ce Argentina a pierdut finala, 0-1 cu Germania.