La 58 de ani, argentinianul vrea să se însoare cu iubita sa, Rocio Oliva, cu trei decenii mai tânără decât el. Va fi al doilea mariaj pentru „Butoiașul Atomic”, după cel cu Claudia Villafañe (căsătorit din 1984 până în 2003), cu care are și două fete.
Potrivit revistei Gente, Maradona a cerut-o de nevastă pe blonda de 28 de ani la petrecerea ei aniversară. I-a făcut cadou, cu acest prilej, un superb inel cu diamante.
Viitori soți se vor muta curând în Belarus, într-o supervilă de 20 de milioane $, cu șapte camere, două piscine încălzite, aeroport privat, parc și 11 angajați.
”Îmi aduc foarte bine aminte de Fidel Castro, Chavez, Kadafi, îl cunosc și pe Putin, dar acum îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukașenko (n.r. – președintele Belarusului). Sper că va fi fanul nostru”, a declarat legendarul fotbalist, cel care a parafat acordul cu Dinamo Brest în luna mai. Ultima sa experiență ca antrenor a avut loc în această primăvară, la Al-Fujairah, din liga secundă a campionatului Emiratelor Arabe Unite.