Dieta cu ouă de tenie a apărut la începutul secolului 20 și încă se practică. Cei care vor să slăbească, iau pastile care conțin ouăle, astfel încât tenia crește în intestine și se hrănește cu mâncarea consumată de gazdă, până când aceasta din urmă ajunge la greutatea ideală. Parazitul este, apoi, eliminat cu ajutorul unei pastile. Specialiștii avertizează, însă, că o tenie poate ajunge la câțiva metri și cauzează numeroase probleme de sănătate, precum diaree, vomă, dureri de cap și echiar epilepsie. În cazuri grave, poate chiar să ducă la deces.

Dieta Hollywood

Dieta Hollywood promite să te ajute să slăbești miraculos, asemenea starurilor de peste ocean. Trebuie să consumi cât mai multe fructe proaspete, iar în 24 de ore poți slăbi până la 3 kilograme. Specialiștii avertizează, însă, că dietele care presupun un consum mic de calorii sunt foarte periculoase, mai ales dacă sunt urmate pentru mai multe zile, potrivit livestrong.com. Printre cele mai comune probleme care pot apărea sunt diareea, constipația sau greața.

Dieta cu mâncare de bebeluși

O altă dietă promovată de vedete este cea cu mâncare de bebeluși. Ideea principală a acestui regim este să înlocuiești micul-dejun și prânzul cu borcane mici de mâncare sub formă de piure, iar la cină să iei o masă săracă în calorii. Deși alimentele consumate sunt fără aditivi sau conservanți, această dietă nu este potrivită pe termen lung, pentru că te privează de plăcerea de a mânca alimente reale și întregi.

Dieta cu apă și lămâie

Dieta cu apă și lămâie este populară de câțiva ani și te ajută să slăbești repede și fără efort. Specialiștii susțin, însă, că această metodă nu te va ajuta pentru mult timp. După ce te întorci la stilul obișnuit de viață, în care consumi alimente solide, riști să te îngrași mai mult. Astfel de diete îți scad masa musculară și scad metabolismul.

Dieta cu supă de varză

Dieta cu supă de varză este, poate, cea mai cunoscută și presupune să nu consumi mai mult de 1.000 de calorii pe zi. Un astfel de stil de viață este, însă, foarte periculos și duce la deficiențe de nutrienți importanți și de acizi grași. În loc să mănânci doar supă de varză și câteva legume, include și câteva proteine ușoare și carbohidrați.

Sursa foto: Thinkstockphotos.

 
 

Urmărește-ne pe Google News