Campioana Romaniei la rugby, Dinamo Drupo Bucuresti, a fost invinsa, sambata, la Londra, cu scorul de 113-3 (33-3), de formatia engleza Saracens, intr-o partida din cadrul etapei a cincea a grupei a opta a Scutului European, informeaza site-ul www.rugby.ro. Dinamo a suferit, astfel, cea mai severa infrangere din istoria participarii echipelor romanesti in cupele europene. Englezii au egalat victoria-record pentru intreaga competitie, inregistrata tot de ei in fata echipei italiene Identicar Bologna (113-3, la 28 octombrie 2001). In meciul de sambata, englezii au transformat 14 din cele 17 incercari realizate. In partida-tur, disputata la Bucuresti, Saracens a castigat cu scorul de 75-12. Dinamo Drupo Bucuresti va juca ultima partida din cadrul grupelor Scutului European sambata, la Bologna, cu Identicar. Conform unei stiri difuzate de site-ul www.rugby.ro, CS Dinamo intentioneaza sa-l inlocuiasca pe antrenorul Mircea Paraschiv cu secundul sau, Corneliu Mihai.