„FC Dinamo Bucureşti îşi arată surprinderea faţă de acţiunea cu exces mediatic în care a fost implicat jucătorul Andrei Mărgăritescu pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, înainte de decolarea spre Cluj, pentru meciul oficial cu Gloria Bistriţa, contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României Timişoreana. Jucătorului Andrei Mărgăritescu i s-a interzis astfel deplasarea pentru meciul oficial cu Gloria Bistrita, fiind solicitat să se prezinte la audieri privind un subiect necunoscut clubului. Considerăm pe această cale că factorii implicaţi puteau recurge la o altă procedură în contextul dat, şi nu la una de tip flagrant. Se putea astfel evita reţinerea unui sportiv într-un spaţiu public şi în echipamentul clubului, se putea evita implicarea emoţionala a întregului lot de jucători, cu 24 de ore înaintea unui meci oficial. Clubul nostru i-a pus la dispoziţie jucătorului Andrei Margaritescu un avocat care să-l asiste în investigaţia în care este implicat”, se scrie în comunicatul întocmit de Biroul de Presă al clubului Dinamo.
 

Urmărește-ne pe Google News