Mijlocasul Adrian Cristea (foto) a fost la un pas sa ramana, ieri, in Poiana Brasov, unde a fost cazata FC Dinamo, din cauza faptului ca autocarul echipei a plecat fara jucatorul dinamovist! Oficialii echipei au crezut ca Adrian Cristea va pleca spre Bucuresti cu masina unuia dintre coechipieri, astfel ca acestia au permis soferului sa plece din fata Hotelului Royal. Cristea a iesit, la scurt timp, din stabilimentul de patru stele, si s-a indreptat spre locul in care era parcat autocarul, insa acesta plecase de cateva minute. Dupa ce a telefonat unuia dintre coechipieri, Cristea s-a indreptat spre autocar, care parcursese cateva sute de metri. La Dinamo este al doilea incident in ultima saptamana, dupa ce joi, la partida de prezentare a lotului – cu FC Vaslui – jucatorul francez Yannick Boumsong a fost uitat la hotelul unde era cazat.