Senegalezul Ousmane N`Doye, jucătorul lui ASA Târgu Mureș, și-a ajutat fosta echipă, Dinamo, în partida din ”Ștefan cel Mare” (1-1). Mai întâi, N`Doye a ratat cu seninătate un penalty și a forțat primirea celui de-al doilea cartonaș galben, după ce i-a dat o palmă lui I. Șerban. Cu toate acestea, senegalezul, primit cu aplauze de suporterii dinamoviști alături de care a înjurat Steaua, a privit cu detașare momentul penaltyului.

“Nu s-a întâmplat nimic special de am ratat! Ambele echipe meritau victoria, s-a jucat frumos. A fost un meci contra fostei mele echipe, dar oriunde voi fi eu voi da tot pentru formaţia la care joc. Şi dacă am ratat 11 metri, ce?! Nu sunt primul jucător care a ratat penalty, nu mai am ce să fac. Mergem acasă şi uităm”, a declarat N`Doye la Look TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News