Ionuţ Chirilă, antrenorul de la CSMS Iaşi, consideră că echipa sa ar fi meritat un egal în ”Ştefan cel Mare” şi că a primit golul după o greşeală copilărească.

”Am fi meritat un egal. A fost un meci pe care l-am dominat în prima repriză. Sunt mândru că echipa mea a dezvoltat atacuri poziţionale. Am întâlnit un adversar cu jucători superiori. Am făcut o greşeală copilărească la gol. Important este că am făcut o partidă mai bună decât cea cu ASA Târgu Mureş. Echipa creşte de la joc la joc. Fotbaliştii devin din ce în ce mai polivalenţi. Mi-am felicitat jucătorii. Îl felicit pe L. Dobre, un vârf de atac extraordinar. Echipa a fost foarte unită astăzi. Niciodată Iaşiul, cu Ionuţ Chirilă, nu va arunca mingea în tribună. Vom face totul să câştigăm partida împotriva Concordiei. Va fi un joc dificil, încrâncenat. Jucătorii mei au început să aibă foarte multă încredere în ei. Chiajna are un lot valoros, cu numeroase valori individuale, a declarat Chirilă la Look TV.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News