Cu o funcție mai degrabă onorofică, cea de administrator-delegat, pus în umbră de către foștii și de către actualii șefi, Procurorul n-a dorit să se plaseze în niciuna dintre taberele existente acum la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
”Sunt la dentist! Nu pot să vorbesc! Ce cutremur la Dinamo? Nu e niciun cutremur! Cutremur e în Nepal!”, a fost singurul comentariu făcut, în stilul său caracteristic, de către Cornel Dinu, pentru SportNews.ro.
În acest moment, singurul personaj cu funcție de conducere de la Dinamo este Cătălin Predescu, președintele Consiliului Director. Acesta are însă doar rol administrativ. Patronul Ionuț Negoiță va numi în zilele viitoare noul staff executiv.
Printre numele vehiculate se află Cristi Munteanu (Oțelul Galați), Florin Prunea (acum la CSMS Iași), dar nu este exclusă nici varianta Dinu Gheorghe – ”Vamă”, ultima oară la Rapid și la Astra, de unde a plecat de fiecare dată cu scandal.