Instanţa l-a numit pe Andrei Călălin Dascăl administrator judiciar al clubului. El va trebui să supervizeze şi să îşi dea acordul pentru toate plăţile făcute de roş-albi.
„Ne bucurăm pentru această veste, era singura oportunitate viabilă de a salva clubul. După numirea administratorului judiciar vom intra în normal”, a declarat purtătorul de cuvînt al lui Dinamo, Dorin Irimia.
Deşi au terminat pe loc de Europa League, ”câinii” , nu vor putea evolua în cupele europene datorită intrării în insolvenţă. Conform legislaţiei UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvenţă. UEFA permite înscrierea cluburilor în competiţiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.