Dupa ce a pierdut rusinos amicalul cu divizionara C Oltul Sf. Gheorghe (0-1), Dinamo s-a facut din nou de ras contra Prahovei Ploiesti.
In meciul disputat la Brasov, campioana s-a impus cu 2-1, marcand cele doua goluri in ultimele cinci minute si cu ajutorul arbitrului Salomir.
Dupa pauza, Mihai Dascalescu a deschis scorul, rezultatul mentinandu-se pana spre final. In minutul 85, „fluierasul” clujean a dictat o lovitura de la 11 m de rasul curcilor. Danciulescu a transformat penalty-ul, pentru ca, in minutul 90, Florentin Petre sa aduca victoria dinamovistilor dupa o faza in care Salomir a uitat sa fluiere un fault evident in atac.
Dupa aceasta pretioasa victorie, „cainii rosii” si-au ridicat moralul inaintea meciului cu FC Bruges din preliminariile Ligii Campionilor. Pe langa faptul ca elevii lui Florin Marin si Cornel Dinu nu joaca nimic, agresivitatea fotbalistilor bucuresteni este o problema. In meciul cu ploiestenii, Alistar si Alexa au fost eliminati pentru faulturi dure, la fel ca si Burca in partida cu Oltul.