După un prim sfert de oră echilibrat, Dinamo s-a desprins la 9-7 (min. 19), iar apoi campioana României și-a mărit avantajul, intrând la pauză cu un avans de patru goluri, 15-11.

HBC Nantes a recuperat diferența în primele zece minute ale reprizei secunde, 17-17 (40). Dinamo a avut în continuare inițiativa, dar în ultimele zece minute nu a reușit să mai se apere ca până atunci, iar francezii au condus jocul, fiind mai mereu cu un gol în plus pe tabelă. Finalul a fost dramatic, cu Dinamo ratând ultimul atac, care ar fi putut aduce egalarea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Golurile echipei din Hexagon au fost reușite de Nicolas Claire 3, Dominik Klein 3, Senjamin Buric 2, Nicolas Tournat 3, Théo Derot 7, Florian Delecroix 4, Eduardo Gurbindo Martinez 1, David Balaguer Romeu 1.

”E destul de greu în acest moment, dar indiferent cum ar fi noi trebuie să ne continuăm, dacă se poate spune, experiența noastră în Liga Campionilor, unde suntem pentru prima dată”, a afirmat antrenorul Eliodor Voica.

Mai sunt ceva meciuri, contează mult și celelalte meciuri din grupă, să vedem dacă ne ajută rezultatele. În primul rând, să ne facem noi jocul și să luăm noi puncte ca să sperăm la ceva. Din păcate ăsta e rezultatul și ne pare rău că n-am reușit să câștigăm meciul ăsta și să-i facem fericiți pe acești minunați suporteri”, a spus și Alexandru Asoltanei.

”Nu este atât de multă gălăgie la noi acasă, dar sper că fanii noştri au urmărit acest meci şi că îi putem bate în ceea ce priveşte atmosfera. Avem şi noi fani spectaculoşi şi se cântă încontinuu, ca şi aici. Mi-a plăcut mult atmosfera”, a recunoscut Dominik Klein.

În celelalte meciuri ale grupei, Beșiktaș Mogaz HT Istanbul a dispus de TTH Holstebro cu 36-27, iar HC Motor Zaporoje a trecut de ABC/UMinho cu 28-23.  În clasament, HBC Nantes conduce cu 9 puncte, urmată de Beșiktaș, 9 p, Motor Zaporoje, 5 p, Dinamo, 4 p, ABC/UMinho, 4 p, TTH Holstebro, 1 p.

Pentru Dinamo următorul va fi revanșa cu HBC Nantes, pe 13 noiembrie.

––

Dinamo a pierdut la limită meciul cu francezii de la Nantes, 26-27, și are șanse din ce în ce mai mici la calificare.

ACTUALIZARE. 20-20, min. 50! 24-24 (57); 25-26 (58).

ACTUALIZARE. Românii conduc cu 18-17 (min. 41).

ACTUALIZARE. Dinamo conduce la pauză, 15-11. Roș-albii lui Eliodor Voica au făcut o primă repriză fantastică.

Participantă în grupele Champions League după o pauză de mai bine de 11 ani, campioana Dinamo se pregătește să primească vizita celei mai bune echipe din grupa D, HC Nantes.

După un început entuziasmant, în care doar hazardul a făcut ca băieții lui Eliodor Voica să nu dețină șefia grupei, cu maximum de puncte, a venit un meci mai puțin reușit în Portugalia, contra celor de la Braga.

Catalogată de jurnaliști din toată lumea ca fiind cea mai ghinionistă echipă din întreaga competiție, ratând două victorii în ultima secundă, cu TTC Holstebro și Besiktas Mogaz, Dinamo va întâlni o super echipă.

Neînvinși în campionat, cei de la Nantes au 4 victorii și un singur rezultat de egalitate, fiind singura echipă considerată cu șanse reale de a stopa dominația miliardarilor de la PSG.

Francezii, buget 5.000.000 de euro

Cu un buget de aproape 5 milioane de euro, Nantes a reușit să aducă în această vară nume uriașe din handbalul mondial. Componenți ai celor mai puternice naționale la nivel european, Eduardo Gurbindo și Dominik Klein sunt doi dintre jucătorii uriași, multipli campioni mondiali, europeni și câștigători de Champions League, care se află în componența trupei din arena La Trocardiere.

Cei doi nu reprezintă însă singurul pericol, din moment ce în lot se mai află 4 jucători despre care vuiește toată presa din Hexagon că ar fi viitorul naționalei Franței. Aceștia sunt centrii Nicolas Claire și Bryan Nyateu și interii Florian Delecroix și Theo Derot, ei marcând 47 de goluri în cele 4 partide din Champions League. Astfel, francezii au un lot mai mult decât variat și au soluții pentru toate pozițiile, echipa fiind o combinație între experiență, trofee importante, talent și exuberanță.

Savenco + frații Esteki = 46 de goluri

Nenumăratelor vedete ale francezilor le vor răspunde, sperăm noi, cei mai buni marcatori din Champions League pentru echipa noastră, pivotul Dan Savenco și interii Sajad și Allakharam Esteki. Împreună, cei 3 au marcat nu mai puțin de 56 de goluri în cele 4 meciuri din grupa D. Acestora li se vor adăuga Ciprian Șandru, marcator a 11 goluri, și Jakov Vrankovici, cu 12 goluri, proaspăt reveniți după accidentări.

 Cu 13 goluri marcate împreună în ultimul meci din campionat, victoria cu Dunărea Călărași, frații Esteki au ajuns rapid să fie considerați printre cei mai importanți jucători din lotul lui Eliodor Voica. Chiar dacă au destulă experiență în competițiile puternice, Allakharam evoluând în campionatul Franței, la Montpellier, în timp ce Sajad a jucat în cel mai puternic campionat al lumii, Bundesliga, pentru Stuttgart, nimeni nu se putea aștepta la impactul pe care cei doi l-au avut asupra prestațiilor bucureștenilor. Ales de două ori în topul Champions League pentru cele mai frumoase reușite ale primelor 2 runde, Sajad este principală gură de tun a trupei lui Eliodor Voica, alături de fratele sau, Ciprian Sandru, Pierre Ragot, Alin Sania sau Jakov Vrankovici. Interesant este de văzut cum se vor descurca cei doi iranieni contra unor adversari mai puternici, ca Fabian Delecroix sau Theo Derot.

Pentru Dinamo au marcat Cosmin Capotă 1 gol, Sajad Esteki 2, Mihai Alexandru Asoltanei 6, Flavius Cîmpan 1, Alin Florin Șania 1, Dan Andrei Savenco 2, Pierre Yves Ragot 1, Ciprian Șandru 5, Allahkaram Esteki 4, Marius Iulian Mocanu 1, Jakov Vrankovic 1, Seyed Alireza Mousavi 1.

CLASAMENT

1. HBC Nantes 4 3 1 0 129-103 7p
2. Besiktas 4 2 1 1 101-112 5p
3. ABC Braga 4 2 0 2 130-127 4p
4. DINAMO 4 1 2 1 125-123 4p
5. Motor Zaporojie 4 1 1 2 113-112 3p
6. Holstebro 4 0 1 3 112-133 1p

* primele două echipe se califică în play-off-ul pentru „optimi”
Etapa a 5-a: Besiktas-Holstebro (azi, ora 15:00), Zaporojie-Braga (azi, 18:00).

 
 

Urmărește-ne pe Google News