Confruntat cu porbleme financiare, finanțatorul de la Dinamo București, Ionuț Negoiță, a luat decizia de a desființa echipa a doua a clubului roș-alb. ”Libertatea” a oferit informația în premieră, încă de la începutul lunii.

Conform gsp.ro, Dinamo II, echipă care activează în Liga a 3-a urmează a fi desființată pentru ca Ionuț Negoiță să-și reducă din costuri.

Campioni ai României la U 19, ”câinii roșii” erau înscriși pentru viitorul sezon de Youth League. Acum, însă, fotbaliștii vor fi nevoiți să-și caute echipe.

Dinamo își desființează echipa a doua! Antrenorul își caută echipă

În ceea ce-l privește pe antrenorul de la Dinamo II, Florin Bratu ar putea ajunge tehnician în cadrul Federației Române de Fotbal.

Acesta a mărturisit pentru gsp.ro că negociază cu FRF pentru preluarea unei grupe de juniori dar că ”nu mă deranjează să continui doi-trei ani la juniori, prefer să exersez antrenoratul cu copii”. 

CITEȘTE ȘI:

Ionuț Negoiță a desființat echipa! Măsura cu care patronul dinamovist a surprins pe toată lumea

Cosmin Contra poate pleca de la Dinamo: ”Există posibilitatea, am în contract asta!”. Bokila, aproape de „câini”, dar e dorit şi de CFR Cluj

 
 

Urmărește-ne pe Google News