Dinamoviştii, în frunte cu antrenorul Flavius Stoican (36 de ani), s-au alăturat rudelor fostului căpitan din Ştefan cel Mare şi au mers ieri la mormântul fotbalistului care a murit pe terenul de fotbal în 2000, în timpul unei partide amicale disputate la Olteniţa. “Toţi băieţii au ţinut să fie prezenţi. Durerea mea nu se compară cu ce simte familia lui. Noi facem ce trebuie ca să fie păstrat în amintirea noastră. Sper să câştigăm cu Ceahlăul, pentru a-i dedica victoria lui Cătălin”, a spus Stoican afectat, după ce a pupat poza lui Hîldan.
Danciu, foarte afectat
Ionel Dănciulescu (36 de ani) a stat alături de tatăl “Unicului Căpitan” şi cu greu a putut spune câteva cuvinte la final: “E una dintre cele mai triste zile. Mi l-aş fi dorit cu noi pe teren la fiecare meci, dar viaţa e nedreaptă. Aş vrea foarte mult ca nepotul lui să joace pentru Dinamo, să mai aline din durerea familiei. Îmi doresc enorm să-l văd pe cel mic că reuşeşte, pentru că am auzit cuvinte frumoase despre el, am înţeles că are acea răutate pozitivă în joc, exact cum o avea şi Cătălin. Sper ca peste câţiva ani să vin la stadion şi să-l văd în tricoul cu alb şi cu roşu”.
Urmărește-ne pe Google News