Inainte sa-l angajeze pe Andone, Dinamo a tratat tot cu ibericul Esteban Vigo Benitez. Tehnicianul spaniol a respins atunci, oferta foarte avantajoasa a “cainilor”. Esteban antrena echipa de tineret a lui FC Barcelona – Barça B. El mai avea contract pe un an cu gruparea catalana si a preferat sa ramana “secund” al lui Jose Ramon Alesanco.
Tehnicianul spaniol a pregatit, impreuna cu Alesanco, pe FC National, in perioada 11 noiembrie 1998 – 23 martie 1999. Ce doi au mai antrenat in Romania, in ultimele 14 etape ale editiei de campionat 1997/1998, pe Universitatea Craiova, echipa cu care au disputat finala Cupei Romaniei, pierduta cu 0-1, in fata Rapidului. Ei au fost protagonistii unui episod celebru: au preferat sa nu se predea in campionat in fata giulestenilor (scor 2-2 in Banie), care aveau nevoie de victorie in lupta pentru titlu.
Scuze presedintelui Emil Constantinescu
Daca ar fi acceptat infrangerea de “salon”, ar fi primit drept recunostinta o victorie lejera in finala Cupei. Finalmente, “visiniii” au ratat titlul, oltenii au pierdut cupele europene. “Dorim sa multumim suporterilor pentru comportamentul fair-play si pentru fidelitatea fata de club. Toate acestea sunt mai puternice si mai importante decat mentalitatea unor conducatori. Am vrea sa stiti ca intotdeauna, ca adevarati profesionisti, am fost cinstiti fata de jucatori si fata de suporteri”, au explicat mai tarziu antrenorii.
Alesanco si Esteban au ramas in istoria fotbalului romanesc dupa ce i-au cerut scuze presedintelui Romaniei de la acea vreme, Emil Constantinescu, printr-o scrisoare deschisa, pentru ca au lipsit de la festivitatea de premiere de la finalul Cupei Romaniei: “Dorim sa ne prezentam scuze pentru absenta din fata autoritatilor la sfarsitul finalei Cupei. Acest lucru s-a datorat faptului ca noi nu cunosteam protocolul si nu am fost informati despre acesta de catre delegatul clubului, dl Nedelescu, care ne-a lasat singuri in fata scarilor de la tribuna oficiala. Vrem sa multumim presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu pentru cuvintele adresate”.