După mesajele șefilor Mutu și Dănciulescu, dar și al lui Dan Matei Agathon, Dinamo a postat un nou mesaj video, deprin care îi cere președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, să demisioneze. Ca să le facă în ciudă, Vassaras a anunțat o conferință de presă abia pe 10 noiembrie, când toată lumea va fi cu gândul mai mult la jocul România – Polonia. Vassaras i-a chemat pe arbitri la ordine, dar rămâne de văzut ce sancțiuni va dicta.
„Mărităm un răspuns!”
„Domnule Vassaras, suntem în a 4-a zi de tăcere. Este prea mult pentru noi, iubitorii fotbalului. Merităm un răspuns, dar dacă nu puteți să ni-l dați, atunci considerăm că a venit momentul să demisionați!”, se arată în mesajul dinamoviștilor.
„Suntem foarte supăraţi, locul nostru în clasament este mai sus și sperăm să urcăm în următoarele etape. Nu vreau să mă gândesc că nu prindem play-off-ul, nu m-am gândit că se poate întâmpla aşa ceva. Vrem doar să fim arbitrați corect, nimic mai mult”, a spus Dan Nistor, mijlocaș la Dinamo.
„Au fost meciuri în care am pierdut pe mâna noastră, dar au fost şi unele partide în care am pierdut puncte din cauza arbitrajelor. Campania este foarte bună, pentru că tot ce ne dorim noi este să fim arbitraţi corect”, a adăugat și Sergiu Hanca, mijlocaș Dinamo.