Venirea lui Mircea Rednic, 56 de ani, antrenorul care a adus ultimul titlu la Dinamo, acum 11 ani, n-a adus revigorarea echipei. Imediat după instalare, „Puriul” a afirmat că ar fi vorbit cu omul de afaceri Nicolae Badea, 70 de ani, despre o eventuală preluare a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Discuția nu este nici infirmată, nici confirmată de Badea, cel care i-a vândut clubul lui Ionuț Negoiță în 2013. „Cine mai știe ce este adevărat sau nu este adevărat în legătură cu Dinamo?”, întreabă, retoric, Nicolae Badea, care a refuzat să facă vreo referire despre priceperea „administrației Negoiță”, dar înțeapă fin actuala conducere: „Acum câțiva ani erau mai forțoși”!
„Ne vom salva în play-out”
„Îmi pare rău de situația în care se află Mircea Rednic, de riscurile nemeritate pe care și le-a luat. Este de apreciat atitudinea lui, faptul că-și asumă ce se întâmplă acolo. Este un Purgatoriu prin ce trece Mircea Rednic”, declară Badea, pentru Libertatea.
Fostul șef al „haitei” opinează că Dinamo va retrograda. „Ne vom salva în play-out. Singura consolare este faptul că Dinamo a luat patru puncte celor de la FCSB plus atitudinea suporterilor la derby. Dar, și suporterii vor începe să ia distanță. De jena rezultatelor, vor prefera orice alt post TV decât cel care difuzează meciurile echipei Dinamo”, afirmă magnatul.
Rednic a retrogradat Craiova
Nu doar fanii obișnuiți refuză să mai vină la meciurile „câinilor” (cu CFR au fost doar 500 de persoane), ci și suporterii VIP. Nicolae Badea, cu o activitate de 15 ani la Dinamo, începută din 1998, a luat distanță față de clubul pe care l-a condus.
„Ultimul meci al echipei Dinamo văzut de mine de pe stadion a fost în 2012. Nici nu mai știu care a fost acea partidă, dar țin minte că am urmărit toate jocurile disputate de Dinamo în turul acelui campionat”, dezvăluie Badea.
Mircea Rednic a adus ultimul titlul la Dinamo, în 2007, dar acum riscă să retrogradeze. Ar fi încă o experiență tristă. Rednic are o experiență nefericită, la Universtatea Craiova. A fost unul dintre antrenorii care au „pus umărul” la prăbușirea „Științei”, care a retrogradat în sezonul 2004-2005.
CFR fuge, nimeni n-o ajunge
Comparativ cu Dinamo, clujenii au mers de Intercity, în această porțiune de sezon. După 5-0 cu Voluntari, a urmat un 3-0 la fel de sec cu Dinamo. Supremația ardelenilor în Liga 1 nu poate fi contestată.
Cu FCSB nevoită să-i calce pe urme în etapă, CFR duce trena fără cu autoritate. Cifrele sunt grăitoare: cea mai bună apărare, cu doar 10 goluri încasate, și al doilea atac, 30 de goluri, și o zestre de 39 de puncte, cu numai o înfrângere.
CFR dă și golgheterul la zi: internaționalul George Țucudean, 27 de ani, cu 12 „gloanțe” trase în plin.
Citește și: