Bannerele cu ”Vrem stadio”, afişate de fanii lui Dinamo, au avut efect. ”Câinii” vor evolua, începând din această toamnă, pe Arena Naţională sau prin ţară, deoarece nu pot primi licenţa cu condiţiile pe care le au la stadionul din Ştefan cel Mare.
Până acum, Dinamo a jucat o singură partidă pe Arena Naţională, în victoria cu 2-0 în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş. Singura posibilitate ca ”roş-albii” să rămână ”acasă” este ca lucrările pentru montarea de instalaţie a gazonului să fie finalizate până la 1 iulie.

”Sunt trei acţionari la fotbal, să rezolve problema. Mi-au spus că îi costă 500.000 de euro, dar noi, Clubul Sportiv, nu avem cum să-i ajutăm. Este treaba lor, a celor de la fotbal”, a declarat Elisabeta Lipă, pentru Prosport.

Urmărește-ne pe Google News