Dinamo a pierdut lamentabil cu Hermannstadt, 2-4, iar jucătorii au părăsit gazonul cu capetele plecate. Cu o victorie sâmbătă seară, “câinii” ar fi urcat pe locul 6, iar Gaz Metan ar fi ieșit din zona play-off-ului. Chiar și așa, echipa lui Uhrin este în continuare la mâna ei!
Cauza principală este că am jucat foarte slab în apărare. Am lăsat jucători liberi în careu. De fiecare dată, în deplasare, facem aceste greșeli în apărare.
Dusan Uhrin, antrenor Dinamo
Roș-albii se luptă în acest moment pentru
locul 6 cu Gaz Metan și FC Botoșani și vor juca împotriva ambelor echipe în
perioada următoare.
Cu moldovenii se vor bate la Botoșani, peste
două etape, iar cu trupa lui Edi Iordănescu, chiar în ultima etapă a sezonului
regulat, la Mediaș.
Avantajul “câinilor” este că meciul decisiv
cu Mediaș va fi după pregătirea de iarnă, așadar, dinamoviștii vor avea timp
pentru a regla minusurile și eventual pentru a se întări cu jucători noi.
Uhrin i-a uimit
Deși bănuiau că vor fi puternic muștruluiți
de Dusan Uhrin, antrenorul “câinilor” a avut o atitudine fix invers față de
așteptările fotbaliștilor.
Conform surselor GSP din anturajul echipei,
imediat după meci, în vestiar era o liniște de mormânt când a intrat
tehnicianul ceh. Acesta a mers la fiecare jucător în parte, a strâns mâna
fiecărui elev al său și le-a spus pe rând câteva cuvinte care să îi
îmbărbăteze.
Mesajul general al tehnicianului de 52 de ani a fost că nu trebuie să se facă o tragedie din acest eșec și că umilința cu Sibiu se va șterge dacă echipa va câștiga următoarele partide.
Contractul lui Uhrin cu Dinamo expiră în vara lui 2020, iar conducătorii i-au oferit acestuia prelungirea, discuțiile fiind în toi.