Iată comunicatul publicat de FC Dinamo pe site-ul oficial:
”FC Dinamo București dezaprobă declarațiile de presă ale foștilor jucători Mugur Bolohan și Adrian Mihalcea la adresa clubului din Ștefan cel Mare și a acționarului majoritar Ionuț Negoiță.
Prin intermediul site-ului oficial, FC Dinamo București precizează că Mugur Bolohan și Adrian Mihalcea nu au avut raporturi contractuale cu clubul nostru în sezonul competițional 2014-2015.
Eventualele pretenții financiare pe care Mugur Bolohan și Adrian Mihalcea le-au declarat în presa centrală nu pot fi adresate decât acolo unde au activat și au avut contracte.Dacă alte foste mari glorii ale clubului au dat dovadă de înțelegere față de ceea ce se întâmplă astăzi la Dinamo, considerăm pe această cale că Mugur Bolohan și Adrian Mihalcea nu au calitatea să judece reorganizarea clubului nostru pentru performanță, pentru revenirea în fruntea fotbalului românesc, așteptată de toate generațiile de suporteri din țară și străinătate.
Mai mult decât atât, este o lipsă acută de educație să jignești patronul clubului la care te-ai consacrat ca jucător, însă nu te-ai format ca om.Apreciem public toate realizările în tricoul alb-roșu ale foștilor jucători ai clubului, dar în același timp nu trebuie să uităm că, fără Dinamo București, Adrian Mihalcea nu ar fi fost un „simbol”.
În încheiere, suflarea dinamovistă trebuie să știe că Adrian Mihalcea și Mugur Bolohan au primit oferte din partea clubului de a pregăti echipa secundă în Liga a III-a, cu salarii mai mari decât în Liga a II-a din România. Iar la Dinamo, ceea ce se promite se plătește indiferent de nume!”.
REACȚIILE CELOR VIZAȚI
Adrian Mihalcea: ”Eu nu m-am referit la Dinamo! N-am implicat clubul, nu-mi stă în caracter! Mă deranjează că ni s-a promis ceva, iar respectivii nu și-au ținut cuvântul. Eu am negociat cu Gabi Răduță, cu Ionuț Negoiță și cu Constantin Anghelache, mai târziu. Aș fi cel mai mare idiot, dacă m-aș lua de club! Dar am vrut să se afle cum lucreză acest om! Mă refer la domnul Ionuț Negoiță! Pentru mine, a da mâna cu cineva este chiar mai important decât a semna un contract! Am fost la RIN, la hotel, și am bătut palma cu Negoiță, nu cu primarul din Berceni sau cu altcineva. Iar pentru Negoiță sunt bani puțin, dar pentru mine sunt bani munciți! Ne-a dat țeapă, îmi este clar! Renunț la gândul de a-i primi, dar am vrut să arăt cum lucrează acest om! Ne-a umilit, așteptam câte două-trei ore să intru în audiență la dânsul! Stăteam prin cafenele! Mă doare inima, de la câte cafele am băut, așteptând să-mi iau banii!!! Da, ni s-a oferit să preluăm Dinamo II și n-am refuzat, ci voiam să fim cu plata la zi. Ce e rău în asta?”.
”Dinamo nu e Negoiță și n-o să fie vreodată!”
Mugur Bolohan: ”Am semnat cu Berceni, dar am tratat totul cu Dinamo, așa că să lase vrăjeala Negoiță! Ne trimite să ne luăm banii de undeva, păi eu mă duc să-i iau de la cel cu care am negociat. Adică de la Negoiță! N-am jignit pe nimeni! Dacă Dinamo înseamnă Negoiță, nu vreau să am de-a face cu Dinamo! Sunt banii mei și sunt munciți! Dinamo nu e Negoiță și n-o să fie vreodată! Mie mi s-a propus un salariu simbolic la Dinamo II. Primirea banilor din urmă a fost condiționată de semnarea noului contract. E inacceptabil așa ceva! Am primit multe telefoane, de la foști dinamoviști, care mi-au zis să nu fiu supărat, că e o tactică de-a lui Negoiță! Așa lucrează el!”.