Dinamoviştii ştiu una şi bună. “Vom câştiga şi vom fi campioni de toamnă”, a declarat antrenorul Mircea Rednic înaintea derbyului din această seară. Uşor de zis, greu de făcut, cel puţin asta dovedesc statisticile. “Câinii roşii” au jucat de patru ori în ultimele două sezoane contra Unirii Urziceni, iar bilanţul nu le este favorabil: nici o victorie, trei egaluri şi o înfrângere! Conştient de importanţa partidei, tehnicianul bucureştenilor şi-a băgat ieri elevii în cantonament şi speră să-i poată avea la dispoziţie pe “senatorii de drept” Gabriel Tamaş, Marius Niculae şi Julio Cesar, indisponibili în ultima vreme din cauza accidentărilor.

Înţepături între Meme şi Borcea

Oaspeţii par mai relaxaţi înaintea confruntării din Ştefan cel Mare şi i-au luat peste picior pe adversari, care intenţionează să se mute pe viitorul Stadion Naţional din complexul Lia Manoliu peste câţiva ani. “Va fi ciudat să vezi doar 2.000 de suporteri dinamovişti pe o arenă de 55.000 de locuri”, a spus Mihai Stoica, managerul Unirii Urziceni. Replica bucureştenilor a sosit prompt din partea lui Cristi Borcea. “Meme să stea liniştit, că oricum vor veni mereu mai mulţi dinamovişti la Stadionul Naţional decât numărul de locuitori al Urziceniu – lui!”, a afirmat directorul executiv al “câinilor roşii”, care nu concepe să nu câştige partida de diseară.

Urmărește-ne pe Google News