“E victoria echipei. Mă bucură coregrafia galeriei și cele 3 puncte câștigate azi. Ne păstrează în obiectiv, să terminăm în primele șase. Am început prost jocul. Ne-au surprins în primele secunde. Penedo a ieșit târziu, Golubovici a sărit mai bine la cap decât Nedelcearu, Romera n-a strâns. Să dai trei goluri Stelei după ce ești condus înseamnă foarte mult, asta denotă că avem personalitate. Cred că prin minutul 20 am intrat în joc. Am făcut presing sus, nu i-am lăsat pe cei de la Steaua să-și facă jocul. Dedic această victorie suporterilor dinamoviști”, a declarat Ioan Andone.

Chiar şi aşa, Ioan Andone nu e sigur că va rămâne antrenorul lui Dinamo şi a aruncat din nou săgeţi spre Adi Mutu.

„Caută ei şi acum înlocuitori pentru mine. Astea sunt informaţiile mele. Asta e viaţa. Eu ştiu ce e Dinamo, nu trebuie să vină nimeni să îmi spună. Nu plec. Voi pleca sigur dacă voi lua titlul”.

Adrian Mutu: “Este meritul lui Andone”

„Este meritul lui Andone, pentru că a reușit de ceva timp să se concentreze la maximum și să-i facă pe băieți să dea tot ce-i mai bun pentru Dinamo. Ce-mi doresc de la dânsul sunt victorii importante. S-a relansat campionatul, sunt multe echipe care se bat, dar suntem aproape de Steaua. Azi băieții se pot bucura de victorie, dar de mâine trebuie să se concentreze și să se gândească la meciul cu Gaz Metan. De galerie nu trebuie să comentăm nimic, e cea mai frumoasă galerie din țară. Vreau să-i felicit pentru coregrafia extraordinară pe care au făcut-o, mă bucur că ne-am ridicat pe teren aproape de nivelul galeriei”, a declarat Adrian Mutu, managerul general al lui Dinamo.

 
 

Urmărește-ne pe Google News