Meciul va avea loc în sala din Șoseaua Ștefan cel Mare.

În campionat, Dinamo s-a impus cu 22-19 în deplasare în fața Stelei.

Dinamo a adus un portar din Bundesliga

Accidentarea lui Ionuț Irimuș și intervenția chirurgicală suferită de acesta la genunchi au obligat echipa de handbal Dinamo, campioana națională en titre și lider al clasamentului la zi al Ligii Naționale, să caute o soluție viabilă pentru a-și întări poarta, rămasă doar pe seama lui Ștefan Grigoraș. Astfel, Dinamo l-a transferat pe Răzvan Mihai Pop (31 de ani), un portar cu experiență, venit din Bundesliga, de la TVB 1898 Stuttgart.

Campion cu Minaur în urmă cu doi ani, Răzvan Mihai Pop a ajuns la Stuttgart în luna noiembrie, cu un contract pe o singură lună – decembrie. ”A fost o experiență extraordinară pentru mine. Când am ajuns la Stuttgart, cei doi portari principali ai echipei germane erau accidentați, astfel că am avut șansa de a juca în meciuri foarte puternice. Am avut contract pe o lună, de la 1 la 31 decembrie, cu un total de cinci meciuri. Venirea la Dinamo îmi permite să mă mențin pe aceeași linie. Cunosc bine echipa Dinamo, are un lot extrem de puternic și valoros și am venit să câștig tot ce se poate câștiga. Am semnat pe un an și jumătate, astfel încât să pot juca și în Liga Campionilor”, a declarat Răzvan Pop.

Născut pe 20 iunie 1985, în municipiul Baia Mare, Răzvan Pop are în palmares un titlu, o Cupă și o supercupă, toate cucerite cu Minaur.

Un alt meci care reține atenția este cel dintre HC Dobrogea Sud Constanța și HC Odorhei.

Celelalte două confruntări din sferturi sunt Potaissa Turda – SCM Poli Timișoara și Dunărea Călărași – CSM București.

Partidele vor avea loc într-o singură manșă, pe terenul primelor formații, în zilele de 1 și 2 februarie.

Deținătoarea Cupei României este CSM București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News