Dinamo a început prudent partida, vizibil incomodată de agresivitatea ardelenilor. Bucureştenii au pus însă rapid stăpânire pe joc, iar Liviu Ganea a primit o pasă peste apărarea adversă de la Torje şi a şutat violent la colţul scurt (29). În minutul 39, târgmureşenii au cerut cartonaş roşu pentru un fault dur al lui Moţi asupra fostului său coechipier Laurenţiu Rus, însă “centralul” Ionel Ivan a închis ochii. Când arbitrul se pregătea să fluiere finalul meciului, Gabi Torje a majorat scorul, după o lovitură liberă de la 30 de metri şi o greşeală de plasament a lui Şteţca (45).
Liviu Ganea, gol, dar şi autogol
Repriza secundă e mult mai alertă, dar tot dinamoviştii înscriu. Micuţul “Torjinho” marcheazå cu capul (!) de la limita careului mic advers (65) şi ajunge la cota şapte în clasamentul golgheterilor. Dănciulescu a spart şi el gheaţa în acest an (69). Liviu Ganea “a reuşit” golul de onoare al mureşenilor, după ce şi-a trimis mingea în propria poartă (78). La capătul unui meci bun, în faţa unui adversar care a fost doar o mâncare pentru “câini”, sunt şi veşti proaste pentru antrenorul Ioan Andone. Gabriel Torje şi Cosmin Moţi sunt suspendaţi pentru etapa următoare, când Dinamo se deplasează în fieful Universităţii Cluj. În fine, Ştefan Bărboianu a debutat ca titular în echipa lui Ando.

Urmărește-ne pe Google News