Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a dezvăluit că gruparea pe care o reprezintă își dorește enorm să câștige Cupa României, pentru a-i putea dedica triumful mijlocașului camerunez Patrick Ekeng, care a decedat pe 6 mai, în timpul meciului de campionat cu Viitorul (3-3).

Mai mult decât atât, în cazul unui succes în finala care se va disputa pe 17 mai, pe Arena Națională din București, Dinamo intenționează să trimită trofeul în Camerun, pentru a fi așezat în mormântul fostului jucător al clubului din Ștefan cel Mare. În eventualitatea unui eșec, roș-albii vor să-i convingă pe cei de la  CFR Cluj, cealaltă finalistă a Cupei României, să trimită trofeul în Camerun.

“Încercăm să ne mobilizăm atât cât putem noi, suporterii și toată suflarea dinamovistă, pentru meciul de marți. Nu avem ce face, dacă vrem să comemorăm memoria acestui jucător trebuie să o facem și pentru el, să jucăm, să ne mobilizăm, să strângem rândurile, să arătăm că suntem puternici și această Cupă să o câștigăm și să o trimitem acolo unde el se va odihni. Dacă noi vom câștiga finala, Cupa va fi trimisă în Camerun, unde va dăinui lângă somnul etern al lui Patrick, iar dacă va câștiga CFR, la fel, îi vom ruga să trimită acest trofeu în Camerun”, a declarat Ionel Danciulescu la Digi Sport.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Jucătorilor le e greu și probabil o să le mai fie o perioadă, pentru că e greu să treci peste această tragedie. O să înțeleagă și ei impactul pe care îl va avea această finală. Sunt convins că stadionul va fi arhiplin. Vrem să câștigăm acest trofeu, ar fi a 14-a Cupă pentru Dinamo, exact numărul lui Patrick. (Ionel Dănciulescu)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
FANATIK.RO
Ce este bine să dai de pomană de Sfântul Nicolae ca să ai parte de un an de bucurii. Alimentele care nu ar trebui să lipsească din pachete
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI