Dinamo Zagreb, echipa fundașului Alexandru Mățel (25 de ani) a câștigat campionatul Croației fără să cunoască înfrângerea.
Mai mult decât atât, “albaștrii” n-au mai pierdut acasă din 31 iulie 2010. Altfel spus, de 80 de meciuri! Prin urmare, Dinamo Zagreb continuă să se apropie de Steaua în privința invincibilității pe teren propriu în liga internă. În perioada noiembrie 1989 – august 1996, cea mai titrată echipă a României a înșirat 112 de partide fără înfrângere în Liga 1, în fața propriilor suporteri.
Dinamo Zagreb, care a câștigat al zecelea titlu consecutiv, a triumfat și în Cupa Croației, realizând eventul. Alex Mățel a fost transferat în februarie de la Astra Giurgiu, contra sumei de 150.000 de euro, și a jucat 14 partide pentru Dinamo, trecându-și în cont două pase decisive.