LIGA CAMPIONILOR
DINAMO – MOTOR ZAPOROJE 35-31 (15-13)
La 10 ani de la ultimul meci jucat acasă, în grupele Ligii Campionilor la handbal, echipa masculină Dinamo a reușit aseară, în Șoseaua Ștefan cel Mare, o victorie mare, în Grupa D, împotriva puternicei formații ucrainene Motor Zaporoje. S-a terminat 35-31 (15-13) pentru bucureșteni, după un joc pasionant, în care suporterii ”roș-albilor”, veniți în număr mare la sală, au avut un rol determinant. Prima repriză a fost chinuitoare pentru gazde, care au fost conduse cu 13-9. Apoi, în partea a doua, ”câinii roșii” au controlat meciul, având mai mereu câte 4 goluri avans: 22-18, 24-20, 25-21, 30-26 și 34-30. Portarul Ionuț Irimuș a făcut miracole, între buturile formației lui Eliodor Voica.
Dinamo are trei puncte, după primele două etape. În primul său meci din Grupa D, Dinamo remizase, în Danemarca, în partida cu Holstebro (32-32). În etapa a treia din Liga Campionilor, pe 9 octombrie, Dinamo se va duela cu Beșiktaș Istanbul.
FINAL
Min. 56 – Cu 3 minute și 10 secunde înainte de final, Dinamo are 33-30 pe tabelă.
Min. 46 – Dinamo conduce cu 25-24, după ce a avut în trei rânduri avans: 22-18, 24-20 și 25-21.
Min. 39 – Diferența s-a mărit la patru goluri: 22-18.
Min. 35 – Cea mai mare diferență pe tabelă în favoarea gazdelor, de până acum: 19-16.
Min. 31 – S-a reluat partida.
PAUZĂ
Min. 29 – Cu un minut înainte de finalul primei reprize, Dinamo a trecut a trecut prima oară în față, pe tabelă: 14-13! ”Câinii” au revenit de la -3, pentru un 14-13 minunat.
Galeria dinamovistă a încurajat permanent echipa lui Eliodor Voica. Liderul fanilor este Elias Bucurică, șeful ”Nuova Guardia”. Și ucrainenii au o mână de suporteri.
Min. 6 – Dinamo a egalat pe contraatac: 3-3.
Min. 1 – A început jocul.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Pivotul Dan Savenco, golgheterul lui Dinamo (6 goluri) în meciul cu Holstebro (Danemarca) din prima etapă din Liga Campionilor, a declarat că partida de joi cu Motor Zaporoje (Ucraina) este cel mai tare al grupei D și victoria este accesibilă dacă se vor elimina greșelile din primul meci, informează agerpres.ro.
”Meciul de joi este cel mai important din această grupă. Anul trecut, cei de la Zaporoje s-au calificat din grupă. Știu că ne va aștepta un meci foarte greu, sper să nu mai facem aceleași greșeli ca în Danemarca. Am avut și ceva emoții, jucam după 11 ani în Liga Campionilor, am făcut un meci bun, dar am făcut și foarte multe greșeli care ne-au costat victoria.
Am pierdut acolo victoria în ultimele 3-4 secunde, dar cred că putem juca mai bine de atât și sper s-o facem joi. Important este să câștigăm meciul, iar dacă vom fi uniți, putem face un meci foarte bun”, a declarat Savenco.
Dinamo se bazează pe apărare
Savenco a apreciat că apărarea lui Dinamo va decide soarta meciului cu Motor Zaporoje de joi: ”Diferența o va face apărarea. Sper să fim concentrați pe durata celor 60 de minute și să facem un meci bun care să ne aducă victoria. Avem mulți jucători noi, nu ne cunoaștem încă foarte bine și avem de lucrat împreună. Trebuie să ne facem jocul nostru, să ne apărăm foarte bine, dar și ei se bazează pe apărare.
Dar noi jucăm acasă, și dacă publicul ne va susține 60 de minute, sperăm să facem o figură frumoasă. Zaporoje este peste Holstebro. Noi trebuie să luăm meci cu meci, să jucăm din ce în ce mai bine, să căpătăm mai multă încredere și cred că până la urmă va ieși bine”.
Interul dreapta Jakov Vrankovici a apreciat că Dinamo poate juca mai bine, cu condiția să greșească mai puțin: ”Cu Holstebro am pierdut un punct, dar a fost primul nostru meci în Champions League și poate de asta am făcut greșeli. Al doilea meci este cu Zaporoje, un adversar puternic, dar jucăm acasă și sper, sunt sigur, că vom avea o evoluție mai bună în meciul de mâine”.
Dinamo – Motor Zaporoje se joacă joi, de la ora 18.00
Meciul Dinamo București – Motor Zaporoje se dispută joi în sala Dinamo, de la ora 18,00 și va fi arbitrat de o brigadă din Muntenegru: Miljan Vesovici și Novica Mitrovici.
În primul său meci din grupa D a Ligii Campionilor, Dinamo a remizat în deplasare cu formația daneză Holstebro (32-32), în timp ce Zaporoje a remizat pe teren propriu cu Nantes (26-26).