După ce, pe drumul spre cantonamentul din Spania, cei patru s-au făcut „praf”, ieri au fost trimiși pachet înapoi. „Haide, bă, să fugim!”, a spus Patrick Petre pe aeroport, când a văzut camerele televiziunilor. Nedelcearu a motivat că „N-avem voie să vorbim”.

Dinamo a anunțat primele măsuri: cei patru vor fi amendați, iar primii trei, au fost trimiși la Dinamo II.

Dinamoviștii bețivi s-au întors aseară acasă: „Ăla n-are minte multă”

FRF și-a motivat astfel demersul de a-i trimite înapoi acasă:

„Selecționerul reprezentativei Under 21, Daniel Isăilă, a decis să renunțe la cei patru fotbaliști care au comis abateri disciplinare grave. Astfel, Ionuț Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre (toți de la Dinamo) și Vlad Olteanu (Sepsi OSK) au părăsit azi cantonamentul de la San Rogue, urmând să revină în țară.

Marți seara, după sosirea în Spania, selecționerul Daniel Isăilă a constatat abateri disciplinare grave în ceea ce îi privește pe cei patru. A discutat cu ei pentru a le afla punctul de vedere, iar în această dimineață a luat decizia de a renunța la ei pentru acest stagiu de pregătire.

Staff-ul tehnic al selecționatei Under 21, alături de staff-ul primei reprezentative și coordonatorii loturilor naționale, împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal, consideră că performanța nu poate fi concepută dacă există astfel de abateri, total străine de conduita unor jucători de fotbal.”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Dinamoviștii au deslușit ițele acelei escapade bahice la înălțime: „E simplu, despre Nedelcearu și despre Patrick Petre se știa că beau. E doar o confirmare că au o problemă cu alcoolul. Olteanu e cel mai cuminte, dar era ziua lui, de acolo a început totul. Dudea? Ăla e precum Claudiu Răducanu. N-are minte multă. L-au făcut ăștia și pe el «bagabont»”, ne-a declarat o sursă din anturajul echipei Dinamo. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News