”Debutul la Dinamo reprezintă un pas mare în cariera mea. Din păcate, nu am reuşit să câştigăm partida. Consider că adversarii au obţinut un punct nemeritat după aspectul jocului.
Flavius mi-a spus să am încredere în mine, să fac ce ştiu eu mai bine şi să nu fiu temător. Fanii au fost minunaţi de la început până la sfârşit. Chiar dacă am obţinut un egal pe teren propriu, suporterii au fost alături de noi şi ne-au încurajat la final.
Le promitem fanilor că vom da 200 la sută în următoarele meciuri şi vom recâştiga aceste două puncte pierdute. La Piatra Neamţ mergem la victorie! Probabil că am fi meritat nouă puncte după primele trei etape. Ne vom zbate pentru a câştiga fiecare meci!”, a declarat Gavrilă pentru site-ul oficial al clubului.
Steliano Filip pune remiza cu ASA pe seama ghinionului. ”Din păcate, nu am reuşit să obţinem mai mult în această seară. Ne pare rău deoarece au fost şi foarte mulţi fani alături de noi, dar azi am întâlnit o echipă foarte bună. Vreau să le mulţumesc fanilor pentru faptul că sunt alături de noi.
Cred că ne-a lipsit şansa în această seară pentru că, în mare parte, am controlat acest joc. Mă simt bine din punct de vedere fizic, însă mai am de recuperat. Va fi un meci greu la Piatra Neamţ, însă noi mergem acolo la victorie!”, a precizat Filip pentru dinamo.ro.
VIDEO / INTERVIURI BOGDAN GAVRILĂ ŞI STELIANO FILIP