Fundaşul de 26 de ani a evoluat ultima oară pentru FC Braşov şi a fost declarat liber de contract, după ce a depus memoriu la LPF. Portughezul a semnat un contract până la finalul sezonului, cu opţiune de prelungire.

Apărarea lui Dinamo a primit nu mai puţin de cinci goluri în primele două amicale din cantonamentul de la Marbella, 0-1 cu Lokomotiv Moscova şi 2-4 cu Legia Varşovia. Gruparea bucureșteană urmează să mai evolueze în cantonamentul din Spania cu Elfsborg astăzi şi contra lui Atletico Paranaense (9 februarie).

Machado este  11-lea transfer al lui Dinamo, după Marius Niculae, Hatem Abd Elhamed, Henrique, Valentin Munteanu, Nicolae Grigore, Serginho, Lucian Goian, Naumovski, Cristescu şi Grozav.

650.000 de euro este cota lui Machado, conform transfermarkt.de

 
 

Urmărește-ne pe Google News