Crezi că o să fie un meci special, ţinând cont că aveţi posibilitatea să adunaţi acelaşi număr de puncte ca CFR-ul şi să vă apropiaţi de Steaua?
Dorin Rotariu: Depinde mult de noi, de echipă, dacă vom reuşi. Nu este ceva care să pună o presiune în plus, asta am vrut încă de la începutul campionatului, să fim sus şi să ne batem pentru primul loc până la final.
Jucătorii de la CFR au probleme cu contractele neplătite. Veţi avea o misiune mai uşoară pe teren?
Nu cred că adversarii noştri se vor gândi la salariile restante sau eu mai ştiu ce alte probleme au la club. Pe noi nu ne interesează ce se întâmplă în ograda lor, ştim că nu o să fie un meci uşor, ştim că trebuie să ne concentrăm, să dăm tot pe teren, şi dacă vom reuşi toate astea mai mult ca sigur la finalul meciului vom fi fericiţi.
Este un anumit adversar care merită un tratament special?
Nu cred că trebuie gândit în acest fel. Dacă noi o să jucăm bine, o să ne facem treaba cum am fost pregătiţi, atunci îi anihilăm pe toţi. Nu mai trebuie să stai cu ochii pe un anumit jucător! Evoluăm perfect şi, ştii cum se spune, nu-i lăsăm să mişte!
«Cânii»vor să repare ce-au stricat etapa trecută
Veţi fi mulţumiţi şi cu un rezultat de egalitate?
Nu suntem la Cluj ca să plecăm doar cu un punct. Este clar că am venit să câştigăm şi astfel să putem să mai recuperăm din ce am pierdut în etapa trecută (n.r. – 1-1 cu CSU Craiova). Dar, după 90 de minute, tabela poate să arate în multe feluri, chiar şi un scor de egalitate. Eu însă sper să nu fie cazul. (râde)
O să înscrii şi astfel să spargi gheaţa şi în campionat, după ce ai făcut-o în Cupă de trei ori, cu Fortuna?
Nu contează cine marchează. E ultima problemă a noastră. Important este să o facem. Cu cât mai multe goluri dăm, cu atât mai bine.
Antrenorul tău a spus că eşti pregătit pentru a juca pentru România.
La Naţionala mare? Eu sper să ajung cât mai devreme, asta bineînţeles dacă o să şi merit! O să muncesc mult, o să joc cât mai bine şi o să aştept.