Noul dinamovist Ştefan Bărboianu (23 de ani) a dezvăluit pentru Libertatea cine sunt idolii săi şi ce pasiune are.
Fane nu are un model, ci două: “Brazilianul Dani Alves, de la Barcelona, e unul dintre fotbaliştii mei favoriţi. Îmi place mult şi argentinianul Javier Zanetti, de la Inter”. “Bărbo” a dezvăluit că ar fi fost şofer dacă nu se făcea fotbalist: “Îmi place să conduc şi iubesc maşinile”. Fundaşul e fan al filmului “Contele de Monte Cristo”, intră mereu cu dreptul pe gazon şi are o iubită cu care stă “foarte, foarte mult”. “Sunt liniştit, mă gândesc de două ori până să fac ceva”, mărturiseşte Fane.