Nu este pentru prima dată în ultimii ani când numele lui Mircea Lucescu e implicat într-un proiect pentru prima reprezentativă. A fost și în planurile echipei lui Gică Popescu, în campania „Baciului” pentru președinția Federației Române de Fotbal, în 2014.
„La un moment dat, în campania lui Gică Popescu, ne gândeam la soluția Mircea Lucescu. Eu am venit cu ideea și noi o aveam de mai multă vreme în cap. Ne gândeam ca Mircea Lucescu să antreneze și acolo și să ajute și fotbalul românesc. Dacă va fi director tehnic, înseamnă că nu va sta în România și va putea să o antreneze pe Șahtior. Răzvan ar fi aici, cu o echipă puternică, cu experiență din toate punctele de vedere, dar cred că trebuie să ne gândim la un proiect pe 5-6 ani, pentru că nu îi văd pe domnul Lucescu și pe Răzvan venind doar pentru o campanie”, a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.
„Ar fi o lovitură de imagine fantastică pentru FRF, dacă l-ar aduce director tehnic pe Mircea Lucescu și antrenor pe Răzvan Lucescu. Văd capacitatea ca cei doi să construiască ceva. Am o mare încredere în Mircea Lucescu, pentru tot ceea ce a realizat la Șahtior și în fotbalul românesc, pentru cum ne-a reprezentat”, a mai spus fostul internațional.
O altă variantă este ca Viorel Moldovan să treacă pe postul de antrenor principal. În acest moment, fostul atacant este unul dintre cei trei secunzi ai lui Anghel Iordănescu.
Mircea Lucescu (70 de ani) și Răzvan Lucescu (46 de ani) au trecut amândoi pe la cârma echipei naționale a României, ca selecționeri. Primul a pregătit prima reprezentativă în perioada 1981-1986. Timp de un an, a activat în paralel și la Dinamo (1985-1986), iar acum se speculează că ar urma să rămână ca antrenor și la Șahtior. Îi expiră contractul cu ucrainenii la finalul acestui sezon, dar sunt șanse mari să și-l prelungească, caz în care va lucra în paralel la națională și la Șahtior.
Răzvan Lucescu a antrenat România din aprilie 2009 până în iunie 2011, cu un bilanț de 3 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri în cele 10 meciuri oficiale. Și lui îi expiră în iunie contractul cu grecii de la Skoda Xanthi, astfel că ar fi disponibil pentru un angajament după așteptata plecare a lui Iordănescu, după Campionatul European din vară.