Presedintele executiv al FC Rapid, Dinu Gheorghe, a lansat, ieri, un atac dur la adresa arbitrajului pro Steaua practicat in fotbalul romanesc. “Ceea ce s-a intamplat in primele 6 etape de campionat – e clar, e evident – dovedeste ca in arbitrajul romanesc sunt foarte multe probleme si, din pacate, toate aceste probleme inclina balanta intr-un singur sens. Eu sunt convins ca si duminica vom avea un arbitraj care nu va fi pro Rapid – din contra, va fi pro Steaua, indiferent cine va arbitra. Am solicitat arbitri straini, dar am fost refuzati si nu stim de ce. Am fost invitati la Federatie sa asistam la tragerea la sorti. Noi, la asemenea mascarade nu participam, nu este treaba noastra. Aceasta comisie centrala are un conducator, are niste membri, oameni respectabili care sa-si faca datoria. Sunt pusi acolo pentru un anumit scop”, a tunat “Vama”.