Colaborarea lui Dinu Gheorghe cu Dinamo s-a încheiat astăzi, după mai puțin de patru luni. Cel supranumit “Vamă” a dat de înțeles că a renunțat la funcția de manager general din cauza neînțelegerilor cu patronul Ionuț Negoiță.
Dinu Gheorghe, care fusese numit în funcția de manager general pe 29 aprilie, a decis să plece de la Dinamo. Potrivit unor surse din interiorul clubului, el a fost deranjat de faptul că patronul Ionuț Negoiță nu dorește să investească sume mai mari în echipă, preferând să continue politica de austeritate din ultimii ani.
Într-o căsnicie trebuie să vrea amândoi partenerii. (Dinu Gheorghe)
Dinamo a reacționat sec la plecarea lui Dinu Gheorghe, într-un comunicat oficial: “FC Dinamo Bucureşti a încetat azi, 20 august, raporturile contractuale cu domnul Dinu Gheorghe, care până acum a ocupat funcţia de manager general al clubului. Echipa din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte pentru activitatea depusă şi îi urează mult succes în continuare”.
”Am convenit că e mai bine aşa. S-a plecat la un drum şi s-a respectat ce am stabilit, dar am convenit cu Negoiţă că nu vedem lucrurile la fel şi am ajuns la un acord să ne despărţim. Echipa va creşte şi va face o figură frumoasă în continuare şi fără mine. S-au adunat în timp nemulţumirile şi am pus punct.
Dinamo n-are probleme financiare în clipa de faţă. Toţi jucătorii aduşi de Dinamo au venit cu acordul domnului Negoiţă, al meu şi al lui Mircea Rednic. De ce ar fi nemulţumit de jucătorii aduşi de mine dacă sîntem pe locul 2?”, a spus ”Vamă”, la DigiSport.
”N-au existat probleme cu Rednic, colaborarea a fost una foarte bună. Nu e un capăt de ţară, nu moare Dinamo cu mine sau fără mine”
”Suporterii rebuie să fie lîngă echipă în continuare, nu are importanţă că e Dinu Gheorghe sau altcineva”
”N-am nici un plan pentru următoarea perioadă. Deocamdată încerc să mă liniştesc puţin după astea patru luni. N-am uitat că am spus că vreau ca Dinamo să fie ultimul club din cariera mea”.