În rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu şi primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost trimişi în judecată, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat că se clasează cauza faţă de Dinu Pescariu, Dragoş Stan şi Claudiu Florică, în cazul mai multor fapte de corupţie, pentru care aceştia au fost iniţial cercetaţi în dosarul „Microsoft”.

Astfel, Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Dragoş Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Motivul pentru care anchetatorii au decis clasarea cauzei faţă de cei trei este acela că aceştia au fost martori denunţători şi le-au spus încă de la începutul anchetei procurorilor faptele pe care le-au comis în trecut.

Dorin Cocoș, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu au fost trimiși în judecat pe în 23 martie, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.

Cocoș a pretins 9.000.000 de euro de la Florică și de la Pescariu

Instanţa supremă, care va judeca dosarul, urmează să decidă marţi dacă va menţine măsurile preventive în cazul celor patru. Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au fost trimişi în judecată în arest la domiciliu, iar Gheorghe Ştefan, în arest preventiv. Dorin Cocoş este în continuare în arest, pentru că pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11-17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

În dosarul „Microsoft”, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Sursa: Mediafax

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
FANATIK.RO
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI