”Am stat azi-noapte şi m-am gândit ce o să zic când o să vină momentul ăsta. E foarte emoţionant! N-am crezut că o să-mi mai văd foştii colegi, pe toţi odată, uniţi. Le mulţumesc pentru că şi-au rupt din vacanţă pentru a fi aici. Cred că toată lumea va fi foarte bucuroasă. Vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi aici. Cu greu îmi găsesc cuvintele, sunt foarte emoţionat”, a spus Neșu, la conferința de presă din această dimineață, de la Oradea.
Evenimentul, care a ajuns la cea de-a doua ediţie, a a adunat la Oradea numele grele ale fotbalului românesc. Bogdan Stelea, Florin Prunea, Iulian Miu, Miodrag Belodedici, Gabi Popescu, Cosmin Contra, Tibor Selymes, Adrian Ilie, Iosif Rotariu, Adi Popa, Ionuț Lupescu, Costel Gâlcă, Ionel Dănciulescu, Ilie Dumitrescu, Victor Pițurcă, Gică Hagi și Gică Popescu. Petre Marin, George Ogăraru şi ceilalţi colegi ai lui Neşu din generaţia 2006 a Stelei nu vor lipsi de la eveniment.
”Noi trebuie să-i mulțumim că suntem aici. Mihăiță este un exemplu pentru noi toți, mai ales când avem probleme să vedem de fapt care este realitatea vieții” – Ionuț Lupescu, fost candidat la președinția Federației Române de Fotbal.
”Mihai a fost un coleg și un fotbalist senzațional. Este un om foarte frumos, care merită din partea noastră numai respect. Lumea fotbalului își arată și partea umană în această zi”, Mirel Rădoi, managerul sportiv al naționalei României U21.
”Sperăm să fie un spectacol pe teren și noi să încercăm să alergăm, să vedem ce mai știm cu mingea. Știu că o să fie greu, dar o să încercăm să ne autodepășim” – Gheorghe Hagi
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!