La ea au participat, printre alții, doi dintre contracandidații lui Răzvan Burleanu la șefia FRF: Gheorghe Chivorchian, ajuns secretar general la Casa Fotbalului, și Sorin Răducanu.
Acesta din urmă a refăcut scena petrecută într-unul dintre birourile de la FRF: @La un moment dat, Chivorchian, stând relaxat în fotoliu, a cugetat: «Dacă nu-l arestau pe Gică Popescu, nu am mai fi stat noi aici, în biroul ăsta!». I-am replicat, făcând referire la faptul că Gică Popescu fusese îndepărtat politicos din structurile UEFA, după ce se aflase că avea probleme cu legea în Dosarul Transferurilor: «Nu-i chiar așa, pentru că pe Gică Popescu nu-l dorea Michel Platini (n.r. – președintele UEFA)!». Chivorchian a stat un pic pe gânduri, apoi a izbucnit, nedumerit: «Dar ce treabă are, bă, Platini cu noi?». Am început să râd, în timp ce el mă privea contrariat”.
În urma alegerilor din 5 martie 2014, nu mai puțin de trei candidați pentru postul de președinte au ajuns la Casa Fotbalului. Răzvan Burleanu a devenit șeful fotbalului românesc, Gheorghe Chivorchian a ajuns secretarul general al FRF, iar Marcel Pușcaș, directorul Direcției Dezvoltare Regională a forului din Casa Fotbalului.